Domenii de cercetare

Soluții avansate de sisteme de propulsie

Obiectivele principale ale direcției de cercetare sunt optimizarea proceselor din motoarele cu ardere internă, dezvoltarea de produse pentru îmbunătățirea alimentării, testarea sistemelor de reducere a emisiilor poluante și evaluarea posibilităților de utilizare a combustibililor alternativi. De asemenea, un alt obiectiv important îl reprezintă pregătirea resursei umane în domeniul motoarelor cu ardere internă (masteranzi, doctoranzi, cercetători).

Utilizând standurile sunt testate motoare prototip sau motoare care echipează autovehiculele de serie, în vederea: optimizării parametrilor funcționali ai acestora; testarea și dezvoltarea elementelor sistemelor de admisie; producerea de sisteme inovative de supraalimentare; testarea sistemelor auxiliare ale motoarelor (răcire, ungere, aprindere); dezvoltarea de strategii și sisteme de reducere a emisiilor poluante din gazele de evacuare.

O direcție importantă o reprezintă testarea combustibililor fosili, combustibililor alternativi și a amestecurilor dintre aceștia, în vederea reducerii impactului acestora asupra mediului la utilizarea în motoarele convenționale. De-a lungul timpului s-au testat și dezvoltat tehnologii de producere a combustibililor alternativi din surse vegetale, împreună cu parteneri europeni.


Sisteme neconvenționale de propulsie

Obiectivul principal al direcției de cercetare este realizarea de produse inovative și aplicații din domeniul autovehiculelor având ca surse de propulsie sisteme neconvenționale. Activitatea poate fi împărțită în două domenii importante: autovehicule electrice și autovehicule acționate de sisteme hidraulice și sonice.

În anul 2016, în urma conlucrării dintre cercetători, cadre didactice și studenți, a fost realizat autovehicul electric. Interesul pentru autoturismele electrice este în continuă creștere, ceea ce a dus la înlocuirea grupului propulsor termic al unui autoturism, cu un sistem de propulsie electric. În urma unui calcul dinamic privind performanțele motorului, pentru rularea cu o viteză maximă de 80 km/h și o autonomie cuprinsă între 40 și 60 km, cel mai potrivit este un motor asincron trifazat cu puterea de 22kW și cuplul de 120Nm la o turație de 4000 rpm.

Cea de a doua direcție de cercetare o reprezintă autovehiculele acționate de sisteme hidraulice și sonice. Soluția este inovativă și este testată pe autovehicule prototip. S-a plecat de la necesitatea reducerii consumului de energie și a emisiilor de dioxid de carbon ale autovehiculelor. S-a urmărit creșterea creșterea eficienței sursei de propulsie și reducerea costurilor de producție. A rezultat un sistem hibrid hidraulic care utilizează undele de presiune dintr-un fluid (principiul sonicității).

 Picture3

Siguranță rutieră, analiza și reconstrucția accidentelor

Obiectivul principal al direcției de cercetare îl reprezintă realizarea testelor de accidentologie și optimizarea metodelor de reconstrucție a accidentelor rutiere. Un impact important îl are pregătirea resursei umane în domeniul siguranței rutiere (studenți, masteranzi, doctoranzi și cercetători). Activitățile specifice sunt: reconstrucția accidentelor de circulație; dezvoltarea de elemente de siguranță activă și pasivă pentru autovehicule; fabricarea de manechini de testare la impact (vehicul - vehicul cu pasager și vehicul - pieton); consiliere în domeniul reconstruirii accidentelor; training pentru experți în daune ale accidentelor rutiere.

DSC 5489

Managementul traficului rutier și mobilitate urbană durabilă

Obiectivul principal al direcției de cercetare îl reprezintă realizarea de studii de trafic rutier și măsurători ale nivelului de poluare din zonele urbane și rurale. Obiectivele principale ale direcției de cercetare sunt: realizarea de studii de trafic rutier necesare municipalităților și orașelor cu probleme de mobilitate; concepția strategiilor de management al traficului rutier; realizarea de hărți de zgomot; realizarea de planuri de mobilitate urbană durabilă; realizarea planurilor de acțiune energetică durabilă; studii de impact a activității de transport asupra nivelului de poluare produs în zonele urbane și extraurbane.

De-a lungul timpului au fost realizate studii de trafic rutier și mobilitate urbană în orașe precum Brașov, Târgu Mureș, Galați, Brăila, Călărași, Cernavodă, Ghimbav, Săcele și altele.