Școala de Vară Internațională InnEO

19-24 iulie 2021

34 de participanți din Italia, Franța, Polonia, Lituania și România vor participa la Școala de vară Internațională InnEO care se va desfășura în perioada 19-24 iulie la Brașov, eveniment la care au confirmat participarea și 6 profesori din câteva țări europene, precum România, Franța, Italia, Danemarca și Marea Britanie.

Evenimentul se va desfășura la Brașov, în perioada 19-24 iulie, la Institutul de Cercetare-Dezvoltare al Universității Transilvania din Brașov.

Școala de vară Internațională InnEO este parte a proiectului InnEO Space_PhD coordonat de către Universitatea Toulouse II - Jean Jaurès, Franța și la care Universitatea Transilvania din Brașov este partener.

InnEO Space_PhD oferă un program de îmbogățire a formării doctorale și răspunde nevoilor actuale și viitoare în pregătirea doctoranzilor și cercetătorilor. Proiectul urmărește dezvoltarea unui proces de inovare deschis, cu interacțiuni între doctoranzi și cercetători cu diferite părți interesate din mediul academic și din afara sectorului academic.

Principalele obiective ale proiectului sunt:·

  • Îmbunătățirea și dezvoltarea abilităților orientate spre inovare ale cercetătorilor prin observarea pământului în contextul domeniului Observării Terrei
  • Sensibilizarea cercetătorilor și a oamenilor de știință cu privire la oportunitățile de angajare în și dincolo de mediul academic
  • Abordarea viitoarelor nepotriviri de competențecrearea de noi sinergii între doctoranzi și cercetători și potențiali angajatori

Mai multe detalii despre proiectul InnEO Space_PhD sunt disponibile la: https://inneospace.eu/