Te așteptăm în echipa noastră!

Dacă iubești matematica, fizica, informatica sau știința, de-abia așteptăm să te cunoaștem!

ArtByte este alcătuit din 15 studenți de la Universitatea Transivania din Brașov, de la Facultatea de Inginerie electrică și Știința calculatoarelor, care doresc să aducă o schimbare pozitivă în comunitatea locală prin popularizarea științei și utilizarea tehnologiilor inovative și a artei. Ne întâlnim la Institutul de Cercetare și Dezvoltare al Universității Transilvania din Brașov, pentru a pune teoria în practică prin dezvoltarea de prototipuri funcționale și, de asemenea, pentru a ne pregăti pentru o viitoare carieră sau pentru a explora calea antreprenoriatului.

Noi, echipa ArtByte, considerăm că "nu poți construi o lume mai bună fără să te perfecționezi pe tine și pe oamenii din jurul tău". De aceea, noi plănuim să îi inspirăm pe tineri prin ceea ce facem și îi invităm să ”creștem” împreună.

Între timp îți recomandăm să ne vizitezi canalul de YouTube (ne poți găsi la http://bit.ly/ArtByte ) și să descoperi ce știm să facem.

Suntem nerăbdători să te cunoaștem! Ne poți lăsa datele tale de contact la nicoleta.ciubotaru@student.unitbv.ro