Infrastructură

Centrul pentru cercetări în domeniul inovării și creativității culturale dispune de un spațiu generos și modern la Institutul de Cercetare al Universității Transilvania, dotat cu calculatoare și programe noi, acces la internet și la baze de date (ANELIS Plus) și o bibliotecă ale cărei resurse cuprind materiale științifice valoroase, de ultimă oră. Sălile sunt adecvate diferitelor activități științifice: lucrul individual și în echipe, organizarea de conferințe, mese rotunde, ateliere de lucru, cursuri ale școlii doctorale și ale masteratelor de cercetare din cadrul Facultății de Litere.

De asemenea, Centrul include un Art Lab (spațiu dotat pentru lucrul specific artelor contemporane) care găzduiește invitații sau candidații acceptați în programul  „Artist in Residence @ Transilvania University” pentru personalități marcante ale artei contemporne care propun metodologii inovatoare în relația artei cu lumea contemporană și care susțin diverse activității (expoziții, ateliere, artist-talks, open studio, performance, prelegeri)  în cadrul Universității, în colaborare cu Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov.