Burse în Germania pentru studenți, absolvenți, doctoranzi și cadre didactice
Serviciul German de Schimb Academic (DAAD) scoate și în acest an la concurs burse în Germania pentru studenți, absolvenți, doctoranzi și cadre didactice din cadrul instituțiilor de învățământ superior și cercetare din România. Sunt finanțate cursuri de limbă, cursuri de limbaj de specialitate și civilizație germană, programe de masterat și stagii de cercetare. DAAD finanțează și programe desfășurate în limba germană sau în limba engleză.
Un tabel sinoptic al celor mai importante programe de burse DAAD poate fi consultat la următoarea adresă: Burse DAAD România 2019/2020
Oferta completă a programelor de burse DAAD România este accesibilă: http://bit.ly/burseDAAD19-20.
Termenele de aplicare pentru stagiile finanțate în anul universitar 2019-2020 sunt trecute în tabel în ultima coloană.