Noaptea cercetătorilor revine la UNITBV

29 septembrie, orele: 17:00 - 21:00

La fel ca în fiecare an, și de această dată Evenimentul Noaptea Cercetătorilor va avea loc la Institutul de Cercetare-Dezvoltare al Universității Transilvania din Brașov, în ultima vineri din luna septembrie, mai exact, în 29 septembrie, între orele 17:00 - 21:00.

Evenimentul își propune să aducă știința și tehnologia mai aproape de elevi și să explice pe înțelesul tuturor rezultatele cercetărilor științifice și necesitatea acestora în viața de zi cu zi.

Așa cum v-am obișnuit deja, zeci de standuri atât ale Institutului de cercetare cât și ale partenerilor vor fi pregătite cu numeroase experimente, demonstrații și jocuri interactive. În cadrul evenimentului vor fi abordate subiecte din domenii precum: informatică, robotică, electronică, chimie, neuromarketing, biologie, matematică, arte, psihologie ori comunicare.

Vizitatorii de toate vârstele vor putea face cunoștință cu roboți antrenați și vor putea experimenta echipamente și tehnologii din medicină, mecanică sau știința materialelor. De asemenea vor putea participa la demonstrații de printări 3D, la ateliere de Arduino sau de inteligență artificială, ori vor putea învăța cum să identifice mijloacele de manipulare mediatică. Nu în ultimul rând, în curtea institutului, vizitatorii pot asista la demonstrații cu mașinile de curse realizate de studenții UNITBV.

Anul acesta am dedicat o zonă specială celor cinci licee participante la eveniment: Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă”, Colegiul Național „Andrei Șaguna”, Colegiul Național de Informatică „Grigore Moisil”, Colegiul Tehnic „Mircea Cristea” și Liceul „Andrei Mureșanu”.

Totodată, participanții la eveniment vor putea vedea îndeaproape tehnica de intervenție a pompierilor, a jandarmilor sau vor putea testa echipamentul din dotarea criminaliștilor.

Alături de noi vor fi și parteneri din mediul privat, care vor expune cele mai noi produse și descoperiri din domeniul tehnologiei. Atos, Benchmark, Canam, CoderDojo, Fundația Comunitară Brașov, Ipsos, Learnex, Logiscool, Miele, NBHX Rolem, Preh, Rap Group, Sartorom, Siemens Corporate Technology, Schaeffler România, Varta, Vitesco Technologies sunt doar o parte dintre partenerii noștri care vor fi prezenți cu standuri la Institutul de cercetare al Universității Transilvania din Brașov.

Intrarea este gratuită, iar pentru a facilita accesul la eveniment, autobuzele RAT de pe linia 24 – Livada Poștei – Institut (stația Campus Genius) vor avea o frecvență mărită în intervalul orar 17:00-21:00.

Mai multe detalii se găsesc AICI