Servicii DIH
Universitatea Transilvania din Brașov, alături de Agenția Metropolitană Brașov, Primăria Municipiului Brașov și Clubul Economic German a inițiat dezvoltarea unui hub digital numit Brașov Digital Innovation Hub (TDIH), în cadrul Institutului de Cercetare-Dezvoltare (ICDT) al universității. Scopul acestuia este de a facilita accesul companiilor locale (în special a IMM-urilor) la tehnologiile digitale disponibile la Institutul ICDT în vederea obținerii unui plus de competitivitate pe plan național și internațional.
DIH-Bv acționează astfel ca o punte de legătură între Universitate, care este furnizoare de tehnologii inovative și digitale prin Centrele de Cercetare ale Institutului și companiile locale, care sunt interesate să testeze, experimenteze și utilizeze aceste tehnologii, în vederea transformării digitale.
În calitate de facilitator de servicii și tehnologii digitale pe piața de afaceri locală, DIH-Bv își propune:
- conștientizarea mediului de afaceri local cu privire la beneficiile digitalizării;
- conceperea, dezvoltarea și îmbunătățirea strategiilor de afaceri ale companiilor în vederea trecerii la digitalizare;
- digitalizarea ca direcție de consolidare a culturii organizaționale;
- asistarea companiilor aflate în faze diferite ale transformării lor digitale;
- evaluarea stadiului de digitalizare al unei companii;
- oferire de training de specialitate în domeniul vast al economiei digitale (pentru manageri, specialiști, angajați);
- realizare de servicii de cercetare-dezvoltare-inovare, direcționate inclusiv spre accelerarea procesului de digitalizare;
- accelerarea dezvoltării economiei regionale digitale;